Eroii mei de simplitate !

Bună! Mă numesc Cristina Plaian și sunt femeie. Sunt femeie pentru că mănânc, mă rog, iubesc…

M-am născut femeie cu un rost, mănânc pentru a trăi, mă rog pentru a avea putere să trec obstacolele din viață, iubesc pentru că asta mă definește întru-totul.

Ca oameni, rostim atât de des cuvântul ’’simplu‘‘ încât nici nu mai știm ce înseamnă. Ne amintim cât de simple sunt lucrurile abia după ce le complicăm atât de tare, încât nu mai găsim scăpare decât prin pierdere.
Cred cu tărie că lucrurile simple ne fac pe noi valoroși în adevăratul sens al cuvântului. Ne luptăm toată viața pentru a avea o imagine, a deveni ceea ce visăm, lăsând lucrurile importante să curgă pe lângă noi.
Eu, ca femeie, în momentul în care războiul din mine pierde o luptă, mă gândesc la ceea ce am mai important în jurul meu: oamenii! Cu toții facem asta, însă deseori nu ne dăm seama. Am primit provocarea de a realiza ce înseamnă un lucru simplu, important, valoros în viața mea. Și mi-am dat seama, într-un moment de slăbiciune, că mă lupt pentru a câștiga recunoștința dragilor mei părinți.

Lucrul cel mai simplu și mai valoros e mândria părinților mei, de a mă vedea împlinită, fericită și câștigată cu viața mea.
Spuneam într-un post anterior, că eu sunt mândră de părinții mei, pentru cât de eroi sunt în fața mea că ne-au oferit educația perfectă! Ei bine, presupun că a venit momentul, ca de acum încolo, eu, noi, să îi facem mândri pe ai noștri, să fim înțelegători, loiali, responsabili și să perseverăm în lucrurile pe care ni le dorim cu ardoare.

Adevărata valoare stă în lucrurile simple: în bucuria din ochii mamei mele atunci când îmi vede numele la sfârșitul unui articol, expresia fericită a tatălui meu atunci când privește pozele mele în reclame, mulțumirea fratelui meu că și-a crescut surioara în cel mai bun mod posibil.
Fii exact cum vrei tu să fii, ai grijă de lucrurile simple din viața ta și nu uita să zâmbești. Să zâmbești că îți stă bine!

COSMOTE Romania revoluționează telefonia mobilă prin introducerea unui nou portofoliu de abonamente, mai simplu, al cărui fundament este inovația prin simplitate și comunicare nelimitată. Mai multe detalii despre oferta găsești pe free.cosmote.ro, iar despre concurs accesând free.cosmote.ro/bursa.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te altor 465 de urmăritori

  • Bloguri, Bloggeri si Cititori
%d blogeri au apreciat asta: