] Back to school! [

Image

A reuşit, şi de data aceasta, vara să treacă mai repede ca niciodată iar noi să rămânem neputincioşi în loc. De luni începe nebunia, împărţirea banilor şi achiziţionarea a cât mai multor rechizite şcolare, chiar dacă nu folosim atâtea.

Îmi aduc aminte şi acum cât de mult aşteptam începerea anului şcolar! Nu eram nerăbdătoare să încep orele, nicidecum, ci să îmi revăd colegii şi mai ales să îmi serbez ziua. Mereu mă gândeam cu o săptămână înainte ce haine să port, ce geantă să asortez, cu ce am să ajung la liceu sau unde vom servi tradiţionalul suc după festivitatea de deschidere.

Prima zi era nemaipomenită! Nimeni nu avea treabă cu tine, toţi erau entuziasmaţi că se revăd, ba chiar şi profesorii făceau câte-o glumă cu tine. A doua zi deja era un chin! Nesuferitul de orar, care era încă provizoriu şi extraordinar de oribil, profesorii care veneau cu pretenţii de lecturi şi cărţi citite, locurile în bancă, care de la an la an se înmulţeau, cel puţin la noi la filologie, şi bineînţeles bârfele fetelor la care erai şi tu atentă mereu să vezi câte ai pierdut peste vară.

Şi uite aşa, liceul îşi relua cursul obişnuit, tu te trezeai de luni până vineri la şase jumătate fugind prin casă că nu ştiai pe ce să pui mâna prima dată, pentru ca la opt fără 20 să fii în staţie, ori să iei autobuzul, ori taxi-ul, pe care îl detestai că dădeai mai mulţi bani din bugetul tău, şi aşa destul de mic.

Ajunsă la facultate, duc dorul din ce în ce mai mult la viaţa de liceu, poate nu pentru regulile stricte sau profesorii absurzi, ci pentru patul de acasă, lucrurile ordonate mai mereu de mami, banii pe care nu îi împărţeai pe mâncare, cămin şi haine, şi mai ales pentru internetul care acasă merge constant (la cămin mereu se trezeşte cineva să descarce monştrii online şi tu rămâi fără viteză).

Eu vă spun doar atât: uniformă sau nu, reguli sau nu, chiulangită acută sau nu, trăiţi intens toate lucrurile, pentru ca mai apoi să povestiţi cu drag perioada liceului.

Vă pup şi zâmbiţi că vă stă bine!

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te altor 465 de urmăritori

  • Bloguri, Bloggeri si Cititori
%d blogeri au apreciat asta: